O perspectiva de judecator asupra atacurile teroriste din Bruxelles

Atentatul de la Bruxelles - martie 2016

Atentatul de la Bruxelles – martie 2016

Ce se intampla acum in Belgia ne pune pe fiecare dintre noi in fata unei dileme morale.

Acordam ajutor si sanctuar pentru milioanele de refuguati care fug din iadul care a devenit tara lor riscand sa ne bagam in casa teroristi ori criminali sangerosi si fara scupule?

Sau inchidem Europa, ne impietrim inimile, uitam de compasiunea pe care suntem chemati sa o avem fata de semenii nostri, dar ne salvam pe noi, viata noastra facila, organizata, previzibila?


Un raspuns potrivit ar fi o pozitie de echilibru intre cele doua extreme, echilibru care insa nu e usor de obtinut.

Echilibrul este dat de responsabilitatea si compasiunea manifestata la nivel individual, in raport cu pozitia statului care trebuie sa puna in aplicare legile, politicile publice si sa-si apere cetatenii.

Cand statul devine, insa, din organ de aplicare a legii si asigurare a protectiei cetatenilor, un stat “asistential”, care incearca sa aiba compasiune fata de semeni si sa le satisfaca toate nevoile, intregul echilibru se strica. In fata acestei noi situatii cetateanului, pentru a se apara, nu-i mai ramane decat sa isi ia in propriile maini aplicarea legi.

In aceasta pozitie de dezechilibru este acum Europa, unde liderii politici cheama la “compasiune” fata de migranti, ignorand legile, in timp ce oamenii sunt vanati in aeroporturi, metrou, teatre, cafenele de indivizi fara respect pentru viata.

S-a vorbit si se vorbeste despre cauzele si motivatia celor care comit actele de terorism.

Se vorbeste insa prea putin despre cum s-a ajuns aici, de ce Europa este slaba, mereu nepregatita, neputincioasa, dezarmata in fata acestor criminali.

In timp ce europenii isi ignora si chiar se rusineaza de trecutul pe care s-a cladit civilizatia occidentala si sunt preocupati exclusiv de prezent, de bunuri materiale, bani, faima, sa arate bine… ceilalti sunt pregatiti sa moara pentru ceva in ce cred.

Nu discut aici despre cat de gresita este acea credinta, ci doar despre cat de determinati sunt ei si cat de nepregatiti suntem noi.

Si nu pot sa nu ma intreb din nou… cum s-a ajuns aici?

Cea mai mare slabiciune a europenilor si principala cauza a situatiei actuale este acceptarea statului asistential ca fiind ceva firesc.

Ne-am cedat prerogativele, drepturile si libertatile, statului, birocratilor de fapt, crezand ca odata ce facem asta ne eliberam si de responsabilitatile noastre ca indivizi, cetateni.

Am crezut ca un stat impersonal, amorf, supradimensionat administreaza umanitatea noastra mai bine decat o facem fiecare dintre noi.

Am facut-o crezand ca vom avea o viata usoara, fara griji, pe care sa ne-o putem ocupa cu lucruri fara importanta.

De fapt am renuntat la libertatea personala si responsabilitatile ce vin odata cu ea, in schimbul unei vieti superficiale.

Ne-am pierdut simtul de adaptare pentru ca mereu ne-am spus: se ocupa statul, are grija statul, serviciile, etc.

Am devenit astfel slabi si lipsiti de aparare in fata raului.

Cu raul lupta se duce individual.

Noi am transmis statului aceasta lupta si acum vedem cum se descurca statul cu o astfel de lupta.

Cei ce il conduc sunt aparati de cei ce isi pun bombe la brau si se arunca in aer.

Noi nu suntem…

Cei ce conduc Europa ne transmit ca situatia este sub control, sa fim solidari.

Vad ca oameni si state isi arata “solidaritatea” prin a se colora in steagul Belgiei.

Din nou nu mai vorbim despre cauze, efecte, motive, vieti pierdute, persoane responsabile pentru ce s-a intamplat, ci totul s-a depersonificat, ajungand un joc de culori.

Sunt voci care spun sa cedam statului, adica unor birocrati, si mai multe drepturi si libertati ca numai asa ne vor putea proteja mai bine. Acelasi stat insa a fost incapabil sa previna atentatele din Bruxelles care au fost comise nu de migranti, ci de doi frati care s-au nascut si au crescut in Belgia.

Adevarata solidaritate se naste din libertatea fiecaruia dintre noi de a alege sa avem compasiune si sa ii ajutam pe semenii nostri. Cu cat noi suntem mai liberi si constienti de aceasta libertate, cu atat statul este mai puternic.

Statul, o entitate abstracta, nu poate avea atributul compasiunii.

Exercitiul libertatii trebuie sa ne faca responsabili nu doar pentru noi, ci si pentru ce se intamapla in jurul nostru.

Poza pe care am ales-o vorbeste de la sine. Un om cazut jos, ranit dupa explozie, langa el un alt om vazandu-si de drum iar un altul cautantu-si bagajul.

Pentru a interioriza cel mai important drept al fiintei umane, libertatea, e important sa ne intrebam cine suntem, de unde venim, ce valori avem… sa ne facem ordine fiecare, individual, in propria viata.

Si sa excludem din aceasta analiza birocratia statului asistential.

Fiecare ne cladim propriul destin.

Cand tot mai multi dintre noi vom fi constienti de propria noastra libertate, ne-o vom asuma si vom lupta pentru ea si statele vor fi puternice si pregatite pentru a lupta cu acest nou val al terorii.

Cat timp insa destui dintre noi vor prefera in continuare sa isi cedeze drepturile si libertatile pentru un pic de securitate, dupa un timp vor constata, prea tarziu, ca nu mai au nici una nici cealalta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: